Noul concept pentru administrația publică locală din România, respectiv administratorul public, a fost rezultatul unui parteneriat între Unitatea Centrală pentru Reforma Administrației Publice (UCRAP) și structurile asociative ale autorităților administrației publice locale (Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, Asociația Municipiilor din România, Asociația Orașelor din România și Asociația Comunelor din România), care a avut la bază implementarea proiectului „Administratorul public – factor de succes pentru un management eficient la nivel local”. Scopul proiectul a fost „dezvoltarea funcției de administrator public la nivelul autorităților administrației publice locale și la cel al asociațiilor de dezvoltare intercomunitară prin creșterea gradului de informare asupra beneficiilor rezultate în urma angajării de administratori publici și prin sprijinirea formării unei rețele operaționale a administratorilor publici”.
Conceptul de administrator public a fost adus în România ca o necesitate a managementului public modern, bazat pe guvernarea corporativă, în contextul în care se simțea nevoia separării palierului politic de cel executiv, prin atragerea unor profesioniști care să îmbine cunoștințe de natură tehnică, științifică, administrativă, cu aptitudini și abilități manageriale. Punctul de plecare a fost un sondaj de opinie realizat de Institutul de Politici Publice (IPP) la începutul anului 2005, având ca temă „Suportul public pentru unele măsuri de reformă în administrația publică locală”. Acel sondaj a evidențiat faptul că prezența unui manager, neutru din punct de vedere politic, ar contribui la gestionarea mai eficientă a treburilor curente ale comunității. Se considera că o astfel de perspectivă ar face ca lucrurile să funcționeze mai bine la nivelul administrației locale. În urma rezultatului obținut, Institutul de Politici Publice, în mai 2005, a solicitat sprijin financiar de la guvernul Statelor Unite, prin programul USAID (United States Agency for International Development), în vederea derulării unui proiect cu tema „Administratorul public – pentru un management mai eficient în administrația publică locală din România”. Proiectul își propunea să stabilească în ce măsură administrația publică locală este pregătită să adopte o asemenea poziție în cadrul structurilor organizaționale proprii. Concomitent cu acest demers era inițiată o documentare a practicii internaționale în acest sens, precum și elaborarea unei propuneri de modificare a Legii nr. 215/2001, pentru instituționalizarea administratorului public în România.
Creșterea autonomiei decizionale, financiare și patrimoniale a colectivităților locale, comunități și autorități publice locale mai puternice și cetățeni implicați în viața comunității, reprezenta o prioritate a reformelor în administrația publică. În urma procesului de descentralizare a administrației românești, respectiv transferul de competențe dinspre central înspre local, Ministerul Administrației și Internelor, prin UCRAP, a realizat demersuri încă din anul 2006, pentru dezvoltarea în România a conceptului american de city manager. Administratorul public, în accepțiunea românească, se dorea a fi un promotor al schimbării în cadrul procesului de reformă a sistemului administrației publice locale.
După apariția Legii nr. 286/2006, care a modificat și a completat Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, aleșii locali au înțeles importanța procesului de separare dintre atributele de reprezentare și cele de gestionare concretă, în mod profesionist și în interes public, a tuturor activităților curente și, ținând cont de permisivitatea legii, au transferat persoanei numită în funcția respectivă în urma concursului, atribuții la nivel local care țin de gestionarea curentă a activității unei primării sau consiliu județean. Acestea au fost delegate și în funcție de strategia autorității de a dezvolta unitatea administrativ-teritorială, dar și a dimensiunii acesteia și a complexității activităților din interiorul primăriei/consiliului județean.
Deși scopul modificării legislative a fost de a eficientiza activitatea de management administrativ cu ajutorul specialiștilor, studiile arată că o parte din administratorii publici angajați nu au studii superioare. Administratorul public ocupă o poziție strategică în ierarhia instituțională și este de preferat ca acesta să aibă o astfel de pregătire. Lucrând în mod direct cu departamentele de specialitate, este mai puțin important ca acesta să aibă pregătire de specialitate, dar calitatea de ordonator principal de credite nu se recomandă a fi delegată unei persoane care nu are cunoștințe minime de management financiar. În cazul aleșilor locali, atribuțiile privind ordonatorul principal de credite sunt exercitate potrivit legii. Practica judiciară ne demonstrează că, în cazul în care acestea sunt delegate unei persoane care va încalcă legea, nu va exonera în totalitate de răspundere autoritatea locală, pentru că responsabilitatea ordonatorului principal de credite și calitatea de reprezentant legal este a autorității executive, potrivit legii (cel puțin deocamdată – vezi articolul UN ADEVĂRAT CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ! RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ ȘI PENALĂ POATE TRECE EXCLUSIV ÎN SARCINA FUNCȚIONARILOR PUBLICI. ALEȘII LOCALI SUNT ELIMINAȚI DIN ECUAȚIA RĂSPUNDERII – n.n.).
Notă: subtitlurile aparțin Faxmedia.