Anul acesta, cea de-a XXI-una Adunare Generală a Asociației Comunelor din România, eveniment la care participă peste 500 de primari și secretari de comună, este așezată sub auspiciile Familiei Regale a României.
Nici nu se putea un patronaj mai potrivit în ceasul aniversar al Centenarului Marii Uniri. Într-un moment de profundă dezbinare socială și politică, primarii comunelor din România decid să arate încă o dată că „Veșnicia s-a născut la sat!” (Lucian BLAGA). Arată că sunt primii capabili să organizeze un eveniment de anvergură națională dedicat Centenarului Marii Uniri și că pot depăși gardurile politicii partidului sub culorile căruia au fost aleși pentru a-și da mîna la București, în perioada 18-21 februarie.
Conferința va fi deschisă de către Principele Radu și are printre invitați mai pe toți miniștrii Guvernului României, delegați din Uniunea Europeană, din Republica Moldova (iarăși, un simbolism potrivit în anul Unirii) și din Republica Populară Chineză (reprezentanți ai ASOCIAȚIEI CHINEZE DE PRIETENIE INTERNAȚIONALĂ A ORAȘELOR, organizație care reprezintă peste o sută de milioane de locuitori!). Vor fi dezbătute problemele cu care se confruntă satul românesc, chestiuni administrative, proiecte legislative care să ducă la dezvoltare în mediul rural. Evenimentul are și o componentă de „târg industrial”, unde firme din diverse domenii de activitate expun servicii și produse destinate administrației publice locale. În spațiul destinat conferinței va fi vernisată o expoziție de pictură cu tema „Întregitorii”,
a pictorului arădean Liviu Leonte, unde sunt expuse portretele în ulei ale Voievodului Mihai Viteazul, Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Regelui Carol I, Regelui Ferdinand și al Reginei Maria. Faxmedia asigură transmisiunea live de la lucrările Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, luni, 19 februarie, între 9,30-13,00 și 16,00-18,00 și marți, între 10,00-13,30, la adresa de internet www.faxmedia.ro/acor.