Faxmedia Consulting a câștigat anul trecut licitația pentru organizarea cursurilor destinate angajaților Ministerului Transporturilor și Infrastructurii prin proiectul ”Dezvoltarea competențelor personalului Direcției Generale Organismul Intermediar pentru Transport (DG OIT) implicat în gestionarea Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM)”. Prima serie de cursuri a avut loc în 2021, cu restricțiile impuse de pandemie. Anul acesta, în primăvara care tocmai s-a încheiat, am derulat cea de-a doua serie de programe, la Hotel Rozmarin Predeal. Cursanții au parcurs modulele de formare pentru cursurile: Analiza de schimbări climatice în cazul proiectelor de transport finanțate prin fonduri UE; Implementare si monitorizare Contract național, Ajutorul de stat la nivelul beneficiarilor din transporturi, Managementul timpului si a riscurilor, Guvernanta corporativa a instituțiilor publice și Achizițiile publice în cadrul implementării proiectelor finanțate din fonduri europene.
Lectorii programelor au fost îndrăgiții și apreciații formatori Mihai-Petrică MARCOCI și Victor BĂDOIU iar coordonatorul care s-a ocupat de toate aspectele necesare unor cursuri reușite, doamna Carmen IVAN. Beneficiarii contractului, cursanții, au fost efectiv încântați și au apreciat vasta experiență în organizarea formării profesionale pentru administrația publică a companiei Faxmedia precum și calitatea formatorilor cu care colaborăm, mai ales că au avut posibilitatea să facă o comparație din cauză că, anterior, au avut parte de experiențe nu tocmai pozitive cu unii furnizori de formare. Toți cursanții au primit materialele prevăzute în proiect, realizate la cea mai bună calitate, așa cum, de altfel, primesc toți cursanții Faxmedia.
Acum ne pregătim pentru ultima sesiune din acest contract, cea din vară, care se va derula la Neptun, județul Constanța și care va aborda alte teme de pregătire profesională, susținute de Daniela STĂNCULESCU, Mihaela MUREȘAN, Emil DRĂGHICI, Gina-Adela VOICU, lectori de marcă cu care colaborăm de ani de zile.