Adunarea Generală a Corpului Profesional al Secretarilor Generali intră pe ultima sută de metri în ceea ce privește organizarea. Prin urmare, în cursul acestei săptămâni se fac ultimele înscrieri pe cele 8 locuri disponibile precum și verificări ale înscrierilor la eveniment deja efectuate (în sensul că vor rămâne doar înscrierile achitate până vineri, 03 iunie 2022, cele neeachitate fiind anulate). Primul termen limită pentru înscrieri a fost 15 aprilie, apoi, prin asumarea răspunderii de către Faxmedia (prin achitarea contractului către hotel), acest termen a fost decalat pentru data de 30 mai; am precizat că, după 30 mai, orice înscriere trebuie mai întâi validată de către hotel, funcție de disponibilul acestuia – și tocmai am primit înștiințare oficială din partea Hotelului Delta că, pentru perioada respectivă, nu mai pot onora alte solicitări.
Așadar, se mai pot face înscrieri doar săptămâna acesta, până cel târziu vineri (ori până la ocuparea ultimelor 8 locuri rămase); în același timp, dacă v-ați înscris (ați trimis fișa de înscriere) dar nu ați achitat, vă rugăm să faceți acest lucru tot săptămâna aceasta – fișele neachitate până vineri vor fi anulate.
29 iunie – 4 iulie 2022, Hotel Delta, Jupiter