Emil DRĂGHICI, președinte pentru încă 4 ani

     La Jupiter – Mangalia, județul Constanța, a avut loc Adunarea generală a Asociației Comunelor din România, cu obiectiv prioritar alegerea președintelui pentru următorii patru ani. Primarii, reprezentând toate județele și regiunile istorice ale României, după ce au trecut în revistă și aprobat Raportul președintelui ACoR pentru mandatul 2020-2024, l-au ales, cu unanimitate de voturi, pe dl. Emil DRĂGHICI, primarul comunei Vulcana Băi, județul Dâmbovița, să-i reprezinte în continuare, pentru mandatul 2024-2028. Conform declarației domnului DRĂGHICI, acesta va fi ultimul mandat, atât ca primar cât și ca președinte al asociației, domnia-sa intenționând să se retragă la finalizarea acestora.
     Obiectivul asumat al președintelui este consolidarea organizațională a ACoR, ca principală forță asociativă a adimistrației publice locale din țară dar și stoparea (sau măcar atenuarea) abuzului de autoritate de care Guvernul dă dovadă din ce în ce mai des! Asociația comunelor va fi în continuare un partener de dialog al administrației centrale și va milita pentru păstrarea autonomiei și identității comunităților locale precum și pentru asigurarea unei finanțări corecte, corespunzătoare responsabilităților transferate localului (din ce în ce mai multe răspunderi, cu din ce în ce mai puțină finanțare, din păcate!).      
     De asemenea, după o perioadă îndelungată în care a condus asociația (prima sa alegere ca președinte al ACoR a fost în anul 2024, acum 20 de ani, timp în care organizația a trecut de la doar 15-20 de comune membre la peste 1.800 și, de la un rol decorativ la o organizație respecată nu numai la Bruxelles ci și în multe țări care nu fac parte din Uniunea Europeană), domnul Emil DRĂGHICI dorește să lucreze la o tranziție fără hopuri la plecarea sa. Chiar dacă este obișnuit cu evenimentele acestea și cu discursurile publice, „noul” președinte nu și-a putut reține emoțiile și le spune tuturor colegilor săi, primari: „Am fost, suntem și vom fi împreună pentru orice comună! Vă transmit pe această cale, întreaga mea admirație și considerație, pentru toți, celor care nu ați mai candidat, celor care ați candidat, dar nu ați reînnoit mandatul, precum și celor care vă continuați mandatul, dorindu-vă entuziasm, vigoare emoțională și putere de muncă pentru oameni! Vă consider pe toți prieteni și Oameni dragi! Sănătate și ani mulți fericiți, împliniți!”.