Am finalizat Strategia Locală de Dezvoltare Durabilă pentru comuna Cristian, Brașov

Departamentul de consultanță din cadrul Faxmedia a finalizat și predat comunei Cristian, județul Brașov, documentul programatic Strategia Locală de Dezvoltare Durabilă. Procesul a fost unul laborios, deoarece comuna Cristian, aflată în proximitatea Municipiului Brașov, este în plină dezvoltare urbanistică, a rețelelor de energie și de transport și intenționează să acceseze finanțări din PNRR. Din constatările noastre, multe comune au „strategii” care nu conțin elementele minime obligatorii care să permită accesarea fondurilor europene. Dat fiind faptul că, atât pentru PNRR cât și pentru următorul exercițiu financiar european, accesarea fondurilor va fi imposibilă fără ca SLDD să fie completă, aplicată și cu obiective reale, comunele care au contractat realizarea acestui document de maximă importanță fără să verifice calitatea lucrării se vor trezi, din păcate, cu proiectele respinse!

Lucrăm la SLDD a comunei Corni, Galați