Tehnici și metode legislative – sau cum se „fabrică” legile

Faxmedia a finalizat cursul de „Tehnici și metode legislative”, susținut pentru cursanți de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Astfel, 8 judecători și procurori, oameni cu multă experiență profesională, s-au reunit timp de 6 zile la Hotel Rin Central și au dezbătut, împreună cu formatorul, domnul Emil DRĂGHICI, procesul de elaborare a legilor. Cine are drept de inițiativă legislativă, care sunt etapele pe care le urmează inițiativa până ce ajunge să fie votată (sau nu) de către Parlament, care este procedura pentru promulgare, controlul de constituționalitate, care sunt normele de tehnică legislativă – toate acestea și multe alte aspecte ale „fabricării” legilor au fost subiectul discuțiilor acestui curs.

Firește, dată fiind profesia de magistrat a cursanților, aceștia au fost interesați în mod special de aplicarea tehnicii legislative la Codul penal și la Codul de procedură penală, în contextul în care foarte multe dintre articolele Codurilor respective au fost declarate, de-a lungul anilor, neconstituționale de către Curtea Constituțională. Se vede acum că adoptarea codurilor, în vremea guvernării Boc, prin asumarea răspunderii, fără dezbatere parlamentară, nu a fost tocmai cea mai fericită soluție! În concluzie, mai cu seamă în JUSTIȚIE, acest domeniu vital pentru funcționarea oricărui stat de drept, respectarea procedurilor de tehnică legislativă și o cât mai largă dezbatere a oricărei propuneri de elaborare sau de modificare legislativă sunt pilonii absolut necesari pentru elaborarea unor legi clare, puțin spre deloc interpretabile și servind arhitectura unui stat democratic.