DIN CAUZA RESTRICȚIILOR LEGALE GENERATE DE PANDEMIE, ADUNAREA GENERALĂ A ACOR SE AMÂNĂ PENTRU 20-23 MARTIE!
De 15 ani, luna februarie este luna celui mai important eveniment al administrației publice locale și anume Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România. Prin strădania președintelui acestei asociații, domnul Emil DRĂGHICI și cu ajutorul organizatoric al Faxmedia Grup, ceea ce a pornit ca o întâlnire a câtorva zeci de primari a ajuns să fie o manifestare de anvergură a autonomiei locale, o expresie clară a forței și coeziunii spațiului rural. Președinții Emil CONSTANTINESCU, Traian BĂSESCU, Klaus IOHANNIS, prim-miniștrii în funcție, miniștrii guvernului în exercițiu, secretari de stat, delegații de la Bruxelles, din Statele Unite, Rusia, China, Polonia și din multe alte state, președinții celor mai importante partide politice, delegația numeroasă a fraților din Republica Moldova – toți aceștia au fost prezenți în fața sutelor de delegați, primari ai comunelor din România! Nu demult, evenimentul s-a desfășurat și sub patronajul Casei Regale a României, astfel încât se poate spune că Adunarea Generală de la București reprezintă etalonul pentru organizațiile din administrația publică locală. Nici orașele, nici municipiile și nici măcar consiliile județene - a căror forță financiară este fără dubiu cu mult peste puterea comunelor, nu au reușit, nici pe departe, să aibă o asemenea reprezentativitate și expunere publică! În cele trei zile de lucrări au fost clarificate aspecte esențiale pentru mai buna administrare locală, s-au emis rezoluții care vor rămâne în istoria afirmării spațiului rural (80% din teritoriu și încă aproape 50% din populația țării!), au fost emise importante inițiative legislative, care au contribuit la bunul mers în activitatea administrației publice locale.
Din cauza pandemiei însă, iată, este al doilea an când evenimentul atât de drag primarilor trebuie desfășurat într-un format restrâns, departe de anvergura de odinioară! Înțeleg pe deplin frustrarea și nemulțumirea foarte multor primari care nu mai pot participa la întâlnirea de la București – pentru că am fost alături de asociație permanent și pot să spun, cu mândrie, că parte din strălucirea acestui eveniment este și meritul Faxmedia! Și din punct de vedere economic nu este o situație tocmai fericită – de exemplu, una este să repartizezi cheltuielile de protocol, deloc neglijabile (invitați, trofee, plachete, festivități etc.) la 600 de participanți și alta la numai 80-150 de primari! La evenimentul din acest an, 20-23 februarie 2022, Hotel Radisson, conform legii, pot participa numai 150 de persoane. Deja Secretariatul Faxmedia a primit o mulțime de admonestări nemeritate, unele chiar dure, pentru că nu sunt mai multe locuri! Oameni buni, chiar poate crede cineva că ar exista vreun interes să nu primim mai mulți primari la eveniment?! Și așa, la ora asta suntem în situația de a nu știi dacă putem face manifestarea cu 150 de primari ori doar cu 100, funcție de evoluția pandemiei în București! Gândiți-vă ce probleme întâmpinăm dacă va trebui să spunem la 50 de primari, înscriși, confirmați și plătiți, că nu mai pot veni! Gândiți-vă o clipă la poziția noastră față de hotel – să-i anulăm 35% din rezervări peste noapte! Așadar, vă rog frumos, nu mai trageți în pianist, avem destule probleme de rezolvat și o răspundere deja mare (dacă 50 de primari vor sta acasă, banii trebuie restituiți dar cheltuielile deja efectuate și rezervarea la hotel nu mai pot fi recuperate – iar asta ar însemna cel puțin 30.000 de euro pierdere, asumată de cine? De Faxmedia cea înjurată, desigur!)!
Să sperăm că lucrurile nu vor urma scenariul negru și că vom reuși să păstrăm măcar acest număr de 150 de participanți! Din punct de vedere organizatoric, suntem în grafic și în linie dreaptă – ca și în anii precedenți, cei de acasă vor putea urmări lucrările în direct, pe internet; din punct de vedere al festivităților cu care sunteți obișnuiți, vă pot spune că și acestea sunt reduse la minim – nu se vor decerna trofeele primarilor laureați, dineul de gală este restrâns la doar 3 ore, nu vor exista manifestările artistice populare. Deci, lucrurile nu sunt deloc roze…
… Și totuși, 2022 este anul în care Asociația Comunelor din România împlinește 25 de ani de la înființare! Nu mulți dintre noi vom mai fi în viață peste alți 25 de ani, la următoarea aniversare rotundă! Cred cu toată tăria că 25 de ani reprezintă un moment care chiar trebuie celebrat! Pentru acest lucru, deja lucrăm la evenimentul din vară, unde sperăm să putem avea 450-500 de participanți, unde în fiecare seară se va întâmpla ceva festiv, unde vom decerna toate trofeele și distincțiile pe care asociația nu le-a putut înmâna în ultimii doi ani! Așa că, vă rugăm să vă păstrați încrederea în talentul organizatoric al Faxmedia și să ne fiți alături, așa cum vă suntem noi în fiecare zi!
Cu drag și considerație,
Mircea-Alexandru MATEI
Directorul general al Faxmedia Grup