„NU NE MAI PROSTIȚI!” – mesajul Adunării generale a Asociației Comunelor din România către guvernanți!

Adunarea generală a Asociației Comunelor din România, desfășurată la Jupiter în perioada 4-11 iulie în organizarea Faxmedia, a transmis guvernanților un mesaj amar: „NU NE MAI PROSTIȚI”! Aceasta este concluzia Rezoluției Adunării (pe care o puteți descărca mai jos).

Din experiența celor 15 ani de organizare a întâlnirilor primarilor, pot să spun că aceasta a fost cea mai orientată către lucrări; dacă în alți ani unii dintre participanți nu știau cum să scape mai repede de discuții spre a se orienta către plajă, acum parcă nu le-a ajuns timpul ca să abordeze toate problemele cu care se confruntă! Practic, în fiecare zi, dimineața și după-amiaza, primarii comunelor au fost la sala de conferință, fie pentru a se întâlni cu reprezentanții guvernului, fie pentru a stabili drumul pe care să-l urmeze asociația ori pentru a încerca să găsească răspuns la nedumeriri de natură legislativă. Este un semn că necazurile din spațiul rural se înmulțesc, că legislația devine mereu mai stufoasă, interpretabilă, uneori chiar incoerentă!

Este de semnalat și faptul că singurii miniștri care au dat curs invitației A.Co.R. au fost cei ai UDMR, în speță domnii CSEKE Attila-Zoltán, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației și TÁNCZOS Barna, ministrul mediului, apelor și pădurilor. Printre participanții la eveniment chiar circula, mai în glumă, mai în serios, ideea că primarii ar trebui să treacă in corpore la UDMR, pentru că, iată, numai „ungurii sunt serioși” – asta și ca mesaj către celelalte formațiuni politice, care-și aduc aminte de primari doar când vin alegerile!

Tot în cadrul Adunării generale au fost răsplătite meritele primarilor de 8, 7, 6 și 5 stele (adică cu tot atâtea mandate în fruntea comunităților) și au fost acordate și trofeele Asociației ( „Corneliu LEU”, „Ivan PATZAICHIN”, „ZETEA”, „Dinu SĂRARU” și ordinul „AUR 2030 - Apele Unite ale României 2030” - în colaborare cu Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23); în memoria scriitorului și publicistului Corneliu LEU, inițiator al Zilei Limbii Române și în memoria marelui sportiv și militant pentru păstrarea ecosistemului Deltei Dunării, Ivan PATZAICHIN, altădată prezenți la lucrările adunărilor generale pentru a fi alături de primari și pentru a le înmâna distincțiile care le poartă numele, a fost păstrat un moment de reculegere.

Dar ce să vă povestesc eu? Vedeți și dumneavoastră singuri filmele lucrărilor (cu precizarea că nu sunt redate decât selecții – oricum, cred că n-ar fi stat nimeni să vadă zecile de ore de lucrări! De asemenea, sunt și momente, puține dar sunt, când sonorul nu este tocmai la calitate maximă, deoarece unii vorbitori au uitat să folosească microfonul!).

Mircea-Alexandru MATEI