Cu siguranță, fiecare primar a primit, prin Consiliile Județene, o adresă din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Adresa atrage atenția că, potrivit jaloanelor asumate de către România prin PNRR, administrația publică are obligația să-și asume agenda de integritate organizațională (până la finele lunii aprilie) și să elaboreze și să adopte, prin act administrativ al conducerii instituției, planurile de integritate dar și să desemneze coordonatorul și responsabilii punerii în aplicare a măsurilor incluse în plan (până la 30 iunie).
Ei, și ce-i cu asta?! N-ar fi nici prima și nici ultima atenționare, adresă, comunicare care să rămână în aer, nu-i așa? Poate că sunt treburi mai importante la primărie decât planurile astea de integritate (Strategia Locală Anticorupție), le-om face noi, ce atâta grabă...
De data acesta însă, problema-i gravă și nu suportă amânarea sau ignorarea! Ce nu spune nimeni – dar se poate citi printre rânduri – este faptul că cei care nu se vor conforma vor pierde banii din PNRR; odată trecute termenele citate mai sus, orice aplicare pentru un proiect finanțat din PNRR va fi însoțit obligatoriu de strategia locală anticorupție și de dovada numirii persoanelor responsabile cu implementarea! Mai mult, cei care au deja proiecte PNRR și ignoră chestiunea, se vor trezi că dau banii înapoi! Cum așa? Simplu: implementarea Strategiei Naționale Anticorupție este jalon în PNRR; Dacă nu este îndeplinit indicatorul, România primește corecții financiare. Ce credeți că va face statul? Le va transfera – și pe bună dreptate! - către cei care au accesat proiectele, au cheltuit banii dar nu au respectat obligația de asumare a agendei de integritate (Strategia Locală Anticorupție)!
Și încă un aspect, la fel de important: chestiunea nu se oprește la a întocmi niște documente, puse-n vreun biblioraft prăfuit! Cel puțin până în 2025, aplicarea Strategiei Locale Anticorupție va fi urmărită pas cu pas! De aceea, dacă doriți să nu aveți bătaie de cap, lucrați cu profesioniști și cereți consultanță de calitate!
1. Primul termen pentru implementarea Strategiei Naționale Anticorupție a fost luna martie.
Ce trebuia să transmiteți la MDLPA:
a. Raportul privind stadiul implementării SNA 2021-2025;
b. Fișele de raportare;
c. Inventarul măsurilor de transparență;
d. Anexa 5 la HG 1269/2021;
e. Declarația privind asumarea agendei de integritate;
f. Planul de integritate.
INSTITUȚIA DUMNEAVOASTRĂ A TRIMIS DOCUMENTELE?! CLIENȚII NOȘTRI AU FĂCUT-O!
2. Al doilea termen a fost finele lunii aprilie
Ce trebuia făcut?
Îndeplinirea procedurilor privind asumarea agendei de integritate organizațională.
INSTITUȚIA DUMNEAVOASTRĂ S-A ÎNCADRAT ÎN TERMEN? CLIENȚII NOȘTRI AU FĂCUT-O!
3.Ultimul termen, luna iunie, a trecut și el!
DE ACUM ÎNAINTE NU MAI „PLOUĂ” CU ADRESE CI CU SANCȚIUNI!
CLIENȚII NOȘTRI SUNT ÎN SIGURANȚĂ! DUMNEAVOASTRĂ?!
ATENȚIE! Fiind un jalon important în PNRR, implementarea Strategiei Naționale Anticorupție este urmărită cu atenție la Bruxelles, așadar nu se va limita la ...adrese!
Se va ajunge inclusiv la condiționarea alocărilor bugetare de elaborarea și aplicarea SNA.
Dacă optați pentru consultanță în elaborarea documentelor, vă recomandăm să lucrați cu firme serioase, verificate prin colaborări anterioare și pe care le cunoașteți!
Evitați firmele care, de exemplu, au adrese de e-mail tip gmail sau yahoo sau care nu au nici măcar pagină web!
Nu este în regulă să lucrați cu...căsuțe poștale, chiar dacă v-ar tenta prețul – pentru că un măr stricat de 2 lei sigur costă mai mult decât un măr sănătos de 4 lei!
Aveți oferta noastră atașată. Sunați-ne acum și problema dumneavoastră dispare!
După luna iunie, nici Faxmedia nu mai poate „stinge focul” (de genul „faceți-ne repede documentele, avem control!”), pentru că va trebui să ne concentrăm asupra celor cu care încheiem acum contractele de colaborare!