Pentru a răspunde modificărilor legislative dar și cerințelor reale de formare din administrație,
Faxmedia introduce noi cursuri în Grila programelor de formare profesională 2018
Pentru Faxmedia, programa de pregătire profesională anuală este
un instrument viu, menit să satisfacă nevoile de formare profesională reale, identificate atât prin sondaje periodice cât și prin centralizarea cerințelor venite din teritoriu. Astfel, am intodus câteva noi cursuri pentru luna iulie:
- Un program specializat, destinat secretarilor unităților administrative-teritoriale, în perioada: 08-15 iulie, hotel Delta Jupiter (7 nopți de cazare), cu tematica ATRIBUȚIILE SECRETARULUI ÎN RAPORT CU UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ ȘI ROLUL ACESTUIA ÎN GESTIONAREA EFECTELOR GENERATE DE DECIZIILE CAMEREI DE CONTURI – SPEȚE; este un curs cerut de foarte mulți secretari, confruntați cu o adevărată avalanșă de spețe rezultate din controalele Camerei de Conturi;
- Cursul REMODELAREA SISTEMULUI DE CONTROL INTERN MANAGERIAL CONFORM O.S.G.G. 600/2018, care se va desfășura tot în perioada 08-15 iulie la hotel Delta Jupiter; dată fiind recenta modificare a legislației în domeniul S.C.I.M. (practic, prin apariția noului Ordin, sistemul de control intern cunoaște o abordare complet nouă), foarte mulți responsabili de sistem din instituțiile publice au solicitat acest program de formare, mai cu seamă că este susținut de practicieni recunoscuți pentru capacitatea de înțelegere a conceptului;
- Pentru instituțiile publice care încă nu și-au numit responsabilul cu protecția datelor cu caracter personal sau, dacă l-au numit, acesta nu are competențele necesare, în contextul intrării în legislația românească a sancțiunilor cuprinse în GDPR (unii se joacă cu focul și ignoră paleta largă de contavenții și cuantumul extrem de mare al acestora), am considerat de interes public abordarea unui curs cu durata de 5 zile, în perioada 15-20 iulie, la hotel Delta Jupiter, care să ofere cursanților măcar primii pași practici de urmat, astfel încât instituția să nu fie prinsă pe picior greșit: RESPONSABIL CU PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ÎN INSTITUȚIA PUBLICĂ;
- În perioada 15-22 iulie la hotel 2D Neprun, desfășurăm un curs de foarte mare interes: AUTORITĂȚILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE, ELABORAREA, ADOPTAREA/EMITEREA ȘI VERIFICAREA LEGALITĂȚII ACTELOR ADMINISTRATIVE, PRECUM ȘI PRINCIPALELE EVIDENȚE ALE ACESTORA. Programul de formare cuprinde dezbatrea circuitului emiterii/adoptării actelor emise/adoptate la nivel local, într-o curgere logică și este destinat tuturor compartimentelor funcționale din local.
Desigur, aceste noi cursuri sunt cuprinse în ediția revizuită a Grilei, pe care o puteți consulta și descărca pe siteul nostru. Vă așteptăm și la aceste programe de formare foarte bine pregătite de către experții formatori cu care lucrăm; înțelegem tendința de participare la cursuri generale, mai mult de dragul certificatului care decontează cheltuiala dar considerăm că un adevărat om de administrație nu-și fură căciula și are dorința, capacitatea și mândria de a se perfecționa cu adevărat. De aceea, ca să cităm un motto foarte bine apreciat pe vremuri „
cursanții noștri sunt mai deștepți decât ai lor”!