Cele bune să se adune, cele rele să se spele! Gânduri de sfârșit de an…
Cursantul săptămânii
17/07/2017
1918: Marea Unire! 2018: Marea dezbinare! Suntem o națiune bolnavă? De fapt, mai suntem o națiune?
10/02/2018
Ho, ho, ho, dragii Moșului, puțină vreme mai este până la noaptea magică de Crăciun, când se deschid cerurile și ninge cu stele! Apoi, doar câteva zile și anul 2017 va deveni amintire, cu toate bunele și cu toate mai puțin bunele pe care ni le-a adus… Vine 2018, un an nou-nouț, ca o pagină albă, nescrisă încă, deschisă către toate posibilitățile! Vedeți dumneavoastră, odată vorba spusă, odată fapta făcută, timpul încremenește și nimic nu se mai poate schimba, așa cum este pe cale să încremenească în memorie și acest an în care încă ne mai aflăm. Cred că fiecare dintre noi simte că momentul simbolic, de cumpănă dintre ani, înseamnă o promisiune, posibilitatea unui nou început, dorința de a șterge cumva zgura adunată și de a scrie, pe pagina albă care se așterne în fața noastră, o altfel de poveste. Unii se lasă de fumat (sau măcar își propun să facă asta, taman la miezul nopții), alții își propun să slăbească sau să se apuce de sport, să se lase de băutură, să ia toate examenele … este interesant că nu am auzit de cineva care să-și propună, pentru noul an, lucruri urâte sau care să-i facă rău; asta înseamnă că avem o dorință puternică, înfiptă bine în genele noastre, de bine, de frumos, că speranța încă este prezentă…
Cum a fost anul 2017? Cred că este prea devreme pentru evaluări – să lăsăm un pic praful amintirii să se aștearnă ca să-l putem judeca mai la rece – dar un lucru este cert: din anii 90 nu a fost societatea atât de polarizată, atât de pătimaș împărțită în tabere, atât de aproape de anarhie. Observ o acumulare de stres, o răbufnire de intoleranță și de ură. Nu mai discutăm, doar perorăm, cu vocea din ce în ce mai ridicată, ca să ne auzim doar noi pe noi înșine și nimic dinspre ceilalți. Logica, bunul-simț, toleranța, argumentul fundamentat nu mai funcționează – cine strigă mai tare are dreptate! Le știm pe toate, suntem perfecți, nu admitem nicio contrazicere, orice observație la adresa noastră este un atac la care musai trebuie să răspundem cu toate armele! Îmbrățișăm cauze străine sufletului nostru doar pentru a fi în trend, doar pentru a ne da sentimentul că aparținem de ceva mai mare și mai puternic – asta înseamnă că în jurul nostru este pustiu, idiferent de câte „like-uri” avem pe facebook; am substituit lupta pentru cauze nobile cu surogatul lui „jos” (orice, oricine, oricând și de cele mai multe ori fără minimul răgaz de gândire: jos, poate da, dar de ce?!); viața ni se desfășoară infernal de rapid, în ritm de facebook și de mobil – ați observat începutul de panică atunci când nu știm unde este telefonul? Suntem un popor bolnav de un stress profund, care ne macină fibra cea mai intimă ca un cancer și care explodează în pusee de cumplită mânie … exprimată fără niciun motiv logic – suntem în stare să omorâm pentru o tamponare ușoară în trafic!
Cum va fi anul 2018? Sigur, sperăm cu toții că mai bun, mai așezat, cu mai puțină ură și cu mai puțină învrăjbire. Să ne aducem aminte că suntem mai întâi oameni, că împărțim același pământ și că, deocamdată, Slavă Domnului, pământul ne suportă pe toți; să nu uităm că nimeni nu împărățește lumea și că binele stă mai ales în faptele mici, pe care le putem face cu toții. Spunea cineva că, pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. Pe cale de consecință, a fi un om bun dar cu brațele încrucișate, nu folosește la nimic – și tare mai avem nevoie de acțiunea oamenilor cu minte și suflet. Da, să sperăm dar pentru ca speranța să nu rămână doar o floare plăpândă răsărită prea devreme și ucisă de ger, mai trebuie și să ne asumăm acțiunea de a scrie lucruri frumoase pe pagina noului an. Să înțelegem că, dincolo de cutremure și de crize financiare, mai stă și în puterea noastră să facem lucrurile așezat, cu temelie bună… este ca la inundații: da, poate că este peste puterile noastre să oprim viitura care ne mătură casa dar ține doar de noi să nu construim iarăși în calea puhoiului ci să ne tragem mai la deal!
2018 este și anul Marii Uniri. Poate cugetăm, chiar și așa, printre nenumăratele provocări ale unei vieți pe repede-înainte, dacă chiar avem ceva de sărbătorit sau mai degrabă ar trebui să comemorăm halul în care a ajuns țara noastră. Și poate să plecăm capul, rușinați că țara de la 1918 nu mai există așa cum ne-au lăsat-o cei de ieri și că nici sufletul nostru nu mai bate atât de aprins ca al lor. Ne vom aduce aminte că „am luat țara cu împrumut de la copiii noștri” și că trebuie lor să le-o lăsăm mai curată, mai puternică, mai liberă? Sau ne vom amăgi că suntem europeni și că putem pleca oricând „afară”, de parcă a fost vreodată pâinea unsă cu miere departe de locul unde ne-am jucat cu cei de-o seamă și unde așteaptă mama și tata? Păi, haideți să plecăm cu toții – doar să tragem la sorți cine rămâne ultimul ca să stingă lumina! Acesta este centenarul pe care îl „sărbătorim”?
A murit Regele – și cineva, reporter la televiziune, glăsuia prețios „Majestatea Sa a trecut în neființă”! Neființă este în mintea reporterului, pentru un creștin moartea nu înseamnă neființă, neant, sfârșitul tuturor sfârșiturilor ci doar puntea către Dumnezeu. Dar mai știm asta, mai simțim asta, mai comunicăm cu Dumnezeu și altfel decât de Paște și de Crăciun – uite cum și eu tot vorbesc de Crăciun și nu de Nașterea Domnului! Nu-i așa, cadouri, brad, decorațiuni, bucate și băuturi cu de-asupră de măsură, că doar este Crăciunul! Dincolo de ieslea decorativă (și de atâta prost-gust în multe cazuri!) nu mai este de bon-ton să vorbești despre Naștrea Pruncului Isus… doar suntem într-o Europă multiculturală, care-și reneagă originile creștine și scoate icoanele din spațiul public! Că tot veni vorba despre asta: este ca și cum, la mine în casă vin musafirii; plouă afară și este noroi – le-am pregătit papuci dar dumnealor, musafirii, insistă să intre cu ghetele murdare pe covor, că așa este la ei acasă și că altfel sunt jigniți de intoleranța mea … ne-multiculturală! Știu așa: că în orice casă există reguli și dacă vrei să intri, le respecți, dacă nu, drumul este liber că nu te obligă nimeni! Am ajuns să ni se facă regulile în propria casă!
2018 nu are semne bune pentru administrație. Angajările blocate (deocamdată doar pentru central, localul a scăpat prin urechile acului), achizițiile de mobilier și birotică stopate (n-aș zice că nu se cuvine drămuit mai cu folos banul public dar știu și câți funcționari lucrează pe calculatoare de pe vremea XP-ului), diminuarea bugetelor (pentru administratia publică locală) cu multe procente. Este posibil ca scăderea din zona administrativă să nu fie atât de drastică și să fie compensată prin creșterea din mediul privat, însă nu aș paria pe asta. Probabil că prima pe lista cu cheltuielile tăiate sau reduse va fi formarea profesională – astfel, și mai puțini angajați din mediul bugetar vor mai participa la programele de pregătire. Persistă o idee, absolut greșită, că banii pentru formarea profesională pot fi folosiți în altă parte de vreme ce au crescut salariile în administrație. Las deoparte faptul că nu toți angajații din administrație au primit majorări de salariu dar ideea că formarea profesională este o bonusare, o recompensă în lipsa unui salariu decent este profund dăunătoare, pentru că amestecă merele cu perele pe principiul că, vezi Doamne, ambele sunt fructe! În ianuarie, Faxmedia Consulting va publica rezultatele unui sondaj așa cum n-a mai făcut nimeni de foarte mulți ani – și veți vedea cu toții fața reală a formării în administrația publică locală: jale generalizată! Să recunoaștem însă și faptul că există un haos pe piața formării, unde numai cine nu vrea nu face „cursuri” – cred că a ajuns la modă, cum erau buticurile acum douăzeci de ani, ai, n-ai treabă, te pricepi sau nu, ai dat chix cu altele, te apuci să faci „formare” pentru administrație!
Haideți să ne oprim aici că altfel intrăm în găleata cu melancolie și parcă nu-i cazul, taman acum, cu un picior în prag de Revelion! Că, înainte să mă iau cu gândurile, voiam să vă spun doar că vă mulțumesc, eu și toată echipa Faxmedia, tuturor celor care ați venit la cursurile noastre în 2017. Celor care nu au venit la Faxmedia sau care nu au venit deloc la cursuri, ce pot să le spun…doar că îmi pare rău pentru pierderea lor! Poate la anul. Noi suntem aici, pregătim grila 2018 și vă așteptăm cu drag.
La mulți ani cu sănătate, oameni buni!
