Președintele Klaus IOHANNIS la Adunarea generală a ACoR

Adunarea generală a Corpului profesional al secretarilor generali ai comunelor din România
04/03/2020
COMUNICAT IMPORTANT
12/03/2020

Președintele Klaus IOHANNIS la Adunarea generală a ACoR

Cea de-a XXIII-a sesiune a Adunării Generala a Asociației Comunelor din România, organizată de către Faxmedia, a reunit la București aproape 600 de primari din toate județele țării, împreună cu o numeroasă delegație din Republica Moldova. Doar capacitatea limitată a spațiilor de lucru și de cazare a împiedicat o participare și mai mare, semn că evenimentul a intrat deja în memoria instituțională ca fiind cel mai reprezentativ for al democrației locale. Anul acesta întâlnirea s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. La lucrări au participat membrii Guvernului, în frunte cu Prim-Ministrul în funcție, domnul Ludovic ORBAN.
Sub „asaltul” întrebărilor puse de primari s-a aflat și Președintele României, domnul Klaus Werner IOHANNIS, prezent la o dezbatere foarte interesantă și care a durat peste două ore.
În cadru festiv au fost acordate și distincțiile Asociației Comunelor din România, astfel:
a) titlul, certificatul, trofeul și diploma de excelență pentru „CEL MAI LONGEVIV PRIMAR AL COMUNEI”, „CEL MAI LONGEVIV PRIMAR AL ORAȘULUI”, „CEL MAI LONGEVIV PRIMAR AL MUNICIPIULUI”, „CEL MAI LONGEVIV PREȘEDINTE AL CONSILIULUI JUDEȚEAN”, „CEL MAI LONGEVIV PRIMAR DIN REPUBLICA MOLDOVA”, „ECHIPĂ LONGEVIVĂ, PRIMAR ȘI VICEPRIMAR”, cu cel puțin 3 mandate la nivelul comunelor din România, în tandem;
b) titlul, certificatul, trofeul și diploma de excelență „PRIMAR DE 3 STELE” primarilor comunelor din România, ca răsplată a meritelor importante și în semn de apreciere deosebită pentru alegerea de trei ori în această funcție, precum și cele de „PRIMAR DE 4 STELE”, „PRIMAR DE 5 STELE”, „PRIMAR DE 6 STELE” și „PRIMAR DE 7 STELE”;
c) ordinul, trofeul și diploma „Nicolae SABĂU”, comunelor și/sau primarilor acestora în semn de apreciere deosebită pentru activitatea depusă ca promotori ai valorilor și ai civilizației tradiționale în mediul rural – ediția a XIV-a;
d) ordinul, trofeul și diploma „Corneliu LEU”, comunelor și/sau primarilor acestora în semn de apreciere deosebită pentru activitatea depusă în domeniul literaturii și publicisticii, în mediul rural – ediția a XII-a;
e) ordinul, trofeul și diploma „Ivan PATZAICHIN”, comunelor și/sau primarilor acestora în semn de apreciere pentru cei care sprijină excelența în sport în lumea satelor – ediția a VI-a;
f) ordinul, trofeul și diploma „ZETEA”, comunelor și/sau primarilor acestora în semn de apreciere pentru atragerea de investitori și promovarea de produse tradiționale românești, în mediul rural - ediția a IV-a.
g) ordinul, trofeul și diploma „Dinu SĂRARU”, comunelor și/sau primarilor acestora cu scopul de a aprecia, public, rolul acestora în sprijinirea de proiecte/programe cu rol educațional, social-caritabil, cultural și de parteneriat social, în mediul rural.

TOATE MOMENTELE IMPORTANTE ALE EVENIMENTULUI AU FOST TRANSMISE ÎN DIRECT DE CĂTRE FAXMEDIA IAR ACUM AVEȚI POSIBILITATEA DE A DESCĂRCA/ VIZUALIZA FILMELE

(pentru descărcarea filmelor este necesar să efectuați prima dată click pe butonul vimeo din fereastra video - colțul dreapta jos, iar în pagina unde ați fost redirecționat - vimeo.com - faceți click pe butonul Download)

  • Discursul Președintelui României, domnul Klaus-Werner IOHANNIS

  • Dezbaterea primari – Președintele României; președintele a trebuit să răspundă multor întrebări incomode

  • Discursul premierului Ludovic ORBAN

  • Gala premiilor A.Co.R.: distincții pentru primarii cu multe mandate

  • Gala premiilor A.Co.R.: acordarea trofeelor pe domenii de excelență

  • Integrala Galei premiilor A.Co.R.

  • Dineul de gală al A.Co.R.

  • Guvernul României la raport în fața primarilor

  • Intervenția viceprimministrului Raluca TURCAN

  • Intervenția Ministrului Agriculturii, domnul Adrian OROS

  • Intervenția Ministrului Educației și Cercetării, doamna Monica ANISIE

  • Intervenția Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, domnul Costel ALEXE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *